Cămașa din denim- cum se poartă? 

Una dintre aspirațiile mele când vine vorba despre shopping, este să devin cât mai înțeleaptă, adică să fac shopping inteligent. Dacă shopping compulsiv am tot făcut, folosindu-l pe post de terapie (moralul s-a bucurat pe moment dar portofelul a urlat :)), idealul meu acum este să ajung să cumpăr „cu cap”. Ce înseamnă pentru mine să cumpăr cu cap?  Adică să nu fac achiziții prostești, doar de dragul reducerii impresionante a produsului (majoritatea shopping-ului îl fac în perioada reducerilor) ci, să mă gândesc de două ori înainte de a cumpăra ceva.

Pentru a evita ca un nou articol ce îl cumpărăm să rămână uitat în dulap sau ca pentru a putea alcătui un outfit complet cu el să fim nevoiți să mai achiziționam ceva, cel mai inteligent ar fi să cumpărăm haine care se potrivesc stilului nostru în general. Adică, să vizualizăm înainte de a cumpăra ceva cum am putea să-l combinam cu piesele deja deținute de noi.

Cred că fiecare dintre noi,ar trebui să aibă niste piese de bază în dulap, piese ce să le poata include în multe combinații.

Una dintre cele mai inteligente achiziții pe care eu am făcut-o este cămașa mea din denim. Am cumpărat-o de vreo 3 ani de la H&M, are o croială ușor cambrata, ușor rotunjita la bază, cu nasturi de tip „perla”, de un albastru mediu, culoare ce se poate combina în nenumărate feluri. Am spălat și nespălat cămașa asta de nenumărate ori și încă arată impecabil. Am purtat-o foarte mult, în multe combinații, de la casual la elegant (în limita în care denimul poate fi „elegant”). Oricum, o astfel de cămașă reprezintă acel obiect vestimentar care merită „investiția” și care din punctul meu de vedere fiecare „fashionista” trebui sa-l aibă în garderobă.

Pozele de mai jos exemplifica cum combin eu cămașa din denim. Sper să vă inspire și pe cele care dețin deja o astfel de cămașă uitată prin dulap, să vă determine s-o repurtați .

Am să încep cu această postare o nouă serie pentru cele interesate, pe care am numit-o după americanul „How to wear”.

Combin deseori cămașa din denim cu fusta din piele ecologică. Îmi place foarte mult look-ul ușor agresiv dat de fusta din piele ecologică .

O altă combinație de succes din punctul meu de vedere este cea cu fusta cloș . Îmi place această combinație atunci când nu vreau un look prea elegant. Prin alăturarea celor două tipuri de materiale reușesc să obțin un rezultat ușor casual.

Cămașa din denim se combina foarte bine și cu o fustă in forma de A. Îmi place foarte mult  combinatia culorilor din imaginile de mai sus .

O altă combinație interesantă este aceea dintre suprapunerea cămășii din denim peste o rochie.

Alăturarea unor pantaloni în carouri ca și cei din imaginea de sus cămășii din denim, arată foarte șic.

Combinația cu un pantalon negru skinny  arată bine întotdeauna.

În ceea ce mă privește nu consider o combinație de succes accea între cămașa din denim și o pereche de jeansi de culori asemănătoare. E o preferință personală…

Ioana

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s