Tipuri de siluetă și vestimentația potrivită pentru fiecare

Scopul cunoașterii formei corpului este de a ne indica cum putem folosi hainele în așa fel încât să obținem o imagine echilibrată a propriei anatomii. Din păcate nu suntem atât de norocoase să ne alegem forma corpului, dar putem fi suficient de deștepte încât să ne alegem hainele potrivite pentru a crea o imagine armonioasă a propriului corp. Cunoașterea formei corpului nostru ne ajută să știm care sunt plusurile și minusurile siluetei noastre, astfel încât să ne îmbrăcăm în consecință, în vederea obținerii imaginii unei „clepsidre”- considerată ca și ideal. 

Când vina vorba despre forma corpului, totul este despre proporții, iar, în moda totul este despre cum să îmbrăcăm acele proporții în așa fel încât să arate cât mai bine. Fiecare dintre noi este unic, la fel sunt și corpurile noastre. Cu toate acestea, forma corpului nostru se reduce la patru tipuri principale de siluetă și anume: pară, rectangulara, măr și clepsidra.

tipuri-de-silueta
Tipuri de silueta

 

 

Silueta tip pară

Acest tip de siluetă este caracterizat de bustul mic, talia subțire, umeri înguști în raport cu soldurile, ceea ce duce la un aspect mai lat în partea inferioară a corpului iar unul mai suplu în cea superioară.  

Pentru a echilibra silueta, indicat este să accentuati talia îngustă, foarte pronunțată și să adăugați volum în partea de sus a corpului. Așadar, optați pentru topuri cu volane, paiete, imprimeuri mari, broderii, umeri bufanti, bijuterii care atrag atenția în zona gâtului, fuste în formă de A sau fuste cloș, culori închise în partea inferioară a corpului.

Feriți-vă de tot ce înseamnă croiala fără talie, detalii, modele sau buzunare în zona coapselor și a șoldurilor, curele pe șolduri, fuste tip creion și fuste scurte, pantaloni strâmți.

Exemple de siluetă tip pară: Beyoncé, Jennifer Lopez, Kim Kardashian

17122326_10203139230279837_1085399307_oSilueta rectangulara

Absența unor disproporții clare este caracteristica principală a siluetei rectangulare. Umerii și șoldurile aliniate, bustul mic sau mediu, talia neaccentuata, silueta atletica descriu cel mai bine aspectele acestei siluete. Posesoarele acetui tip de siluetă trebuie să creeze iluzia unei talii. Așadar, scopul vostru trebuie să fie evidențierea părții celei mai subțiri a taliei, astfel soldurile și bustul vostru vor parea mai mari și mai proporționale.

Încercați curelele care accentuează talia, culoriile vii, texturile feminine precum dantela, pantalonii skinny. Asigurați-vă că purtați un sutien bun pentru a evidenția bustul. Mânecile 3/4 , sacourile care se termină în jurul taliei, topurile cu buzunare și detalii frontale avantajează de asemenea acest tip de silueta.

Evitați pe cât posibil hainele fără formă, de inspirație masculină, rochii sau fuste drepte, pantalonii cu talie joasa.

Exemple de siluetă rectangulara: Nicole Kidman, Gwyneth Paltrow si Cameron Diaz

17105988_10203139237240011_76911135_o

Silueta tip măr 

Silueta de tip măr este definită prin picioare frumoase, sâni de mărime medie sau mari, absența unei talii definite, greutatea tinde să se acumuleze in zona taliei, șolduri înguste și  umeri lați. Ceea ce trebuie să facă posesoarele siluetelor de tip măr pentru a da impresia unei siluete armonioase este să creeze iluzia unei talii, să lungească silueta și să atragă atenția asupra picioarelor.

Așadar, puteți opta cu încredere pentru jachetele bine structurate, decolteul în V, topuri cu detalii care atrag atenția asupra brațelor, spre exemplu broderii, mâneci evazate. De asemenea asimetria în ceea ce privește topurile ajută la crearea liniilor verticale, subțiind silueta. Spre exemplu atunci când vă îmbrăcați în straturi, încercați un cardigan lung sau o vestă lungă fără mâneci. În ceea ce privește rochiile, alegeți întotdeauna acelea care au linia taliei imediat sub bust, croiala empire este cea mai indicată. Când vine vorba despre partea inferioară a corpului, alegeți fustele în formă de A până la genunghi, pantaloni boot cut sau drepti. Optati întotdeauna pentru fuste/pantaloni care au fermoarul într-o parte pentru a evita adăugarea unui volum suplimentar în zona burții. 

Stați departe de gecile pufoase și scurte, tot ce înseamnă croaiala fără formă, bluze cu gât inalt, pantaloni voluminosi cu multe buzunare și fermoare în partea din față, talia înaltă şi rochii sau bluze mulate.

Exemple de siluetă tip măr: Jeniffer Hudson, Oprah Winfrey, Drew Barrymore

17121947_10203139221919628_1104259679_oSilueta clepsidra

Silueta clepsidra este considerată de mulți ca și ideal în ceea ce privește forma corpului. Acest tip de siluetă este una feminină, cu talia marcată și umerii și șoldurile de aproximativ aceeași dimensiune. Ca și scop în a îmbraca tipul acesta de siluetă veți dori să vă accentuati formele naturale și să vă alungiți picioarele. Ideea e să nu mergeți pe extreme, adică nici să vă ascundeți formele sub haine voluminoase, fără formă dar nici să vă îmbrăcați prea mulat sau cu decolteuri foarte profunde.

Purtați cu încredere decolteurile în formă de V, curele care accentuează talia, rochii petrecute, fuste creion, pantaloni boot cut sau drepți, jachete croite pe talie și cu decolteu in V, croieli ajustate pe corp.

Evitați materialele în exces, croieli empire, gulere înalte, talie joasă. Atenție la hainele casual, vă pot face să păreți patratoase. 

Exemple de siluetă clepsidra: Marilyn Monroe, Sophia Loren

17176195_10203139493126408_1818376317_oIndiferent de forma corpului tău, ești frumoasă oricum! Simte-te bine în pielea ta! 🙂

* Imaginile nu îmi aparțin, oricine are drepturi de autor asupra acestora, îmi poate cere să le înlătur de pe site.

Anunțuri

2 gânduri despre “Tipuri de siluetă și vestimentația potrivită pentru fiecare

  1. Pingback: Pantalonii culottes- Cum îi  alegem și cum îi purtăm? – Ioana Zogorean

  2. Pingback: Pantalonii culottes- Cum îi alegem și cum îi purtăm? – Ioana Zogorean

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s