Gânduri pentru tine…

Când am scris pentru prima oară aici, erai deja parte din mine…minusculă, firavă, dar prezenta. Întotdeauna te-am dorit, deși, atunci când dorința mea devenea realitate, mi-a fost teamă, teamă de tine, teamă de noi. Mi te imaginam in mii de feluri, visam des la cum se va schimba viața noastră  cu tine. Eram pregătită să te primesc in viața mea, să te îmbrățișez cu toata ființa mea, să  devin mai bună prin tine. Încă mai cred că numai tu mă  poți „salva”.

Te-am simțit înflorind în mine și în fiecare zi mă pregăteam pentru clipa în care ne vom întâlni, ziua în care te voi strânge la pieptul meu. Acum, timpul zboară, tu crești, fiecare zi e o provocare cu tine… și e bine așa…Nu o să mint spunând că totul e perfect, perfecțiunea nu există pe pământ . Dar poate ăsta e farmecul, cum altfel să  învățăm? Cum altfel să ne îmbunătățim?

O dată cu venirea ta, au luat naștere în mine nenumărate temeri. Îmi doresc să fiu mai bună  pentru tine, să cresc împreună cu tine, să ne iubim și să ne acceptăm una pe cealaltă așa cum suntem. Îmi place că există pe lumea asta o persoană care e dependenta de mine, o ființă pentru care eu sunt întregul univers…Nu e ușor, dar ce satisfacție as mai avea dacă ar merge totul ca pe roate?

Îmi doresc din tot sufletul să avem înțelepciunea să te creștem bine, să devii om. Și nu îmi doresc asta pentru a-mi fi recunoscute meritele, ci pentru ca tu să ai rădăcini sănătoase, solide, sa îți formezi adevarate valori in viață și să le înrădăcinezi în toată ființa-ti.

Învață-mă să fiu așa cum ai tu nevoie! Să-ți acopăr nevoile, să îți îmbrățișez ființa cu toată dragostea mea!

Siropos, recunosc, dar când nu mă scoate din sărite, mă  inspiră :)! E muza mea de inspirație și îi mulțumesc etern lui Dumnezeu pentru binecuvântarea aceasta!

Mama te iubește!

 

16229611_10202954568263402_1502141210_o.png

16196259_10202954567583385_207902989_o.png

16145727_10202954567823391_1276154908_o.png

Anunțuri

2 gânduri despre “Gânduri pentru tine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s